Biblioteca virtuală

Cum a reușit o companie românească să-și arate sprijinul spre cauzele politice locale
Cum a reușit o companie românească să-și arate sprijinul spre cauzele politice locale Cum a reușit o companie românească să-și arate sprijinul spre cauzele politice locale

Advocacy, sau pledoaria în românește, este un termen definit de orice activitate desfășurată pentru a argumenta, susține sau apăra în numele altor persoane sau instituții. În România persoanele care au drept de vot dezbat posibilitățiile de dezvoltare locală la fiecare alegere. Nu ar fi deloc un element negativ dacă aceste persoane ar putea dezbate aceste subiecte în fiecare an, luni sau chiar zi. Deși este un subiect sensibil, banii publici trebuie sa fie cheltuiți în funcțiile de prioritățiile unui stat.   Scurt istoric al companiei Funky Citizens este ...

articol
Implicarea în economia socială- Posibilă și în România?
Implicarea în economia socială- Posibilă și în România? Implicarea în economia socială- Posibilă și în România?

Pentru foarte mulți dintre noi, economia socială este încă un termen tânăr. După cum chiar Ministerul Muncii definește această activitate, “cel de-al treilea sector” vine ca o completare a activităților din sectorul public pentru a asigura o mai bună conduită socială prin inițiativa unor companii private de a participa la bunăstarea comunității. Această latură a economiei a cunoscut o creștere puternică, mai ales în ultimul deceniu, cand societăți responsabile si autonome au reușit a-și redirecționa profitul spre cauze nobile si sociale. De multe ori, aceste ins...

articol
O lume mai buna prin educație ecologică
O lume mai buna prin educație ecologică O lume mai buna prin educație ecologică

În comunitățile în care accesul la educație are o pondere de peste 80%, de obiciei în mediul urban, este des dezbătută idea poluării. Totuși, există o mare diferență între ceea termenul poluare și prezentarea conceptului de sustenabilitate prin cei 3R.   Reduce, Reuse, Recycle, cunoscut și sub prescurtarea cei 3R, își propune să educe comunitățile de la nivel global să trăiască într-o mai bună armonie cu natura prin reducerea de consum, refolosirea obiectelor deja avute și reciclarea materialelor care pot fi refolosite (plastic, sticlă, carton, etc.). ...

articol
O lume noua
O lume nouă O lume noua

În sfera economică se vorbește despre un nou tip de criză, iar din ceea ce vedem, productivitatea a scăzut, industriile offline se clatină, iar cele de capital sunt cele mai afectate. Cu toate acestea, nu chiar totul stă pe loc. Cum omenirea se adaptează circumstanțelor, prezentul dictează schimbări. În puzzle-ul timpurilor noastre, trebuie să analizăm ce piese consideră antreprenorii că vor fi de folos. Work from home Printre lucrurile certe ce vor avea loc după pandemie, se numără cu siguranță și schimbarea percepției asupra work from home. În primul rând, gi...

articol
Prima bancă a antreprenorilor sociali
Prima bancă a antreprenorilor sociali Prima bancă a antreprenorilor sociali

Pe 662 King Street West, Toronto, Ontario, Vancity Community Investment Bank are porțile deschise în fiecare zi pentru antreprenorii sociali. Este prima bancă orientată exclusiv către antreprenoriatul social deschisă în Canada și printre primele la nivel mondial. Într-un articol trecut, am vorbit despre un studiu al celor mai bune țări pentru a fonda o întreprindere socială, iar rezultatele au plasat Canada pe primul loc în clasament. Și se pare că această țară merită să fie fruntașă! Ca să ne convingem de acest lucru, vom prezenta în acest articol Vancity Community ...

articol
Mai mult decât sportivi
Mai mult decât sportivi Mai mult decât sportivi

După nenumărate articole despre business și principiile economiei sociale, ne-am gândit să schimbăm puțin direcția acestora și să vorbim despre sportivi. Cel mai probabil, fiecare dintre noi are un sportiv preferat pe care îl admiră pentru performanțe, talent ori perseverență, însă mulți dintre ei ar trebui să fie admirați pentru mai mult de atât, căci au reușit să aducă o schimbare adevărată  în societate și în viețile oamenilor. Articolul acesta va avea în vedere câteva dintre proiectele de succes ale unor sportivi și legătura lor cu economia socială....

articol
Cea mai bună țară pentru un antreprenor social
Cea mai bună țară pentru un antreprenor social Cea mai bună țară pentru un antreprenor social

O dată la trei ani, antreprenorii sociali au șansa să consulte un poll al celor mai potrivite țări pentru a fonda o întreprindere socială. Thomson Reuters Foundations împreună cu Deustche Bank au făcut echipă în acest sens, iar rezultatul este unul inedit. Primul studiu a fost realizat în anul 2016, generând multă vâlvă în sfera economiei sociale. Cu toate acestea, cel mai recent s-a încheiat în 2019, iar rezultatele au fost surprinzătoare. Studiul analizează cele mai dezvoltate 45 de economii la nivel global și arată ce schimbări apar o dată la trei ani. Economi...

articol
Despre artă și solidaritate
Despre artă și solidaritate Despre artă și solidaritate

Când vorbim despre responsabilitatea socială a artiștilor, ne referim adesea la mesajul pe care aceștia îl transmit prin arta lor. Ei ar trebui să promoveze valori constructive pentru dezvoltarea societății, fără a-și pierde însă din originalitate și din propria amprentă, iar arta lor nu ar trebui să fie lipsită de etică sau să prezinte elemente prea controversate sau jignitoare pentru anumite categorii sociale. Pe de altă parte, dacă ne referim la misiunea lor socială, discuția ia o întorsătură diferită. Așa cum există întreprinderi care se dedică unei cauze ...

articol
Better World Books
Cărțile fac viața mai bună Better World Books

Cu toții am auzit că volumele pot schimba sau chiar salva vieți, dar puțini s-au gândit că pot face asta la propriu. În South Bend, Indiana, doi proaspăt absolvenți ai Universității Notre Dame, Kreece și Xavier, discută despre perspectivele lor de viitor. Este anul 2003, economia e la pământ, boom-ul Internetului nu a avut loc încă, iar posibilitățile de a începe vreo afacere online erau limitate. Și toate aceste lucruri nu reprezentau un semn prea încurajator pentru cei doi băieți cu diplome în inginerie mecanică și sisteme informaționale.  Cel mai bun lo...

articol
Jaipur Rugs
Covoare care fac o schimbare Jaipur Rugs

Jaipur Rugs este o afacere de familie care combină obținerea profitului cu realizarea unui impact social, într-un mod de care să beneficieze toate părțile interesate: consumatorii și familiile lor, artizanii și familiile lor, furnizorii, cumpărătorii și canalele cu care lucrează, dar și angajații lor. Este o întreprindere socială care conectează meșteșugul rural cu piețele globale. Covoarele fabricate de Jaipur Rugs se pot găsi în hoteluri de lux și proiecte corporative, de la Soho House Mumbai până la birourile LinkedIn din Bangalore, printre multe alte locuri de...

articol

Pages