Eco Herbal

Tara lui Andrei Tara lui Andrei

Proiectul ,,Fabricat în Țara lui Andrei” s-a născut în anul 2009 și este cea mai importantă competiție de afaceri sociale din România. Una dintre întreprinderile sociale finanțate de OMV Petrom în cadrul acestui proiect este ,,Eco Herbal”, care a câștigat competiția în anul 2013. De atunci, obiectul său de activitate îl reprezintă producția, colectarea și procesarea plantelor medicinale și aromatice. Materia primă produsă de ,,Eco Herbal” este mai apoi vândută către marii procesatori din industria farmaceutică, alimentară și cosmetică.

Prin activitatea sa, această întreprindere își dorește să-și îndeplinească obiectivele sociale, care sunt mult mai importante decât profitul generat, și anume: crearea de surse de venit pentru localnicii din mediul rural, protejarea mediului prin recoltarea responsabilă a florei spontane, educarea populației rurale în ceea ce privește agricultura organică și o producție agricolă fără îngrășăminte și pesticide chimice.

Astfel, gospodăriile integrate în proiectul ,,Eco Herbal” produc plante medicinale și aromatice de calitate superioară, demonstrând responsabilitate față de mediu. În același timp, membrii comunităților rurale beneficiază de un know-how prin care sunt instruiți în ceea ce privește antreprenoriatul rural, pentru crearea și administrarea fermelor. De asemenea, primesc servicii gratuite de consultanță în cultivarea și recoltarea plantelor medicinale, iar echipa ,,Eco Herbal” le împărtășește propria experiență în administrarea și gestionarea unei afaceri. Totodată, prin activitatea pe care o desfășoară, această afacere socială ajută la menținerea localnicilor în mediul rural, prin generarea de surse de venit pentru aceștia, organizează ore deschise în școlile primare și gimnaziale pentru instruirea elevilor și asigură incluziunea socială la nivelul comunităților rurale. Pe de altă parte, ,,Eco Herbal” nu-și dezamăgește niciodată clienții, deoarece aceștia beneficiază întotdeauna de materie primă de calitate superioară, livrată în condiții de maximă seriozitate și responsabilitate.

Așadar, prin contribuția pe care o aduce, afacerea ,,Eco Herbal” reprezintă un adevărat sprijin în ceea ce privește rata ridicată a șomajului, lipsa veniturilor, lipsa de educație și formare profesională, dar și prezența grupurilor dezavantajate aflate în prag de sărăcie, generând un impact social la scară largă.