În ciuda creșterii economice din ultimii ani, continentul african este în continuare caracterizat de o serie de probleme socio-economice serioase. Statisticile mondiale plasează numeroase țări africane (precum Malawi, Republica Democrată Congo, Zimbabwe, Burundi și Madagascar) în topul celor mai sărace din lume, iar conflictele sociale, sărăcia, lipsa educației și rata foarte mare de răspândire a virusului HIV sunt nelipsite. Bineînțeles, aceste probleme sociale pot deveni oportunități foarte bune pentru antreprenori, iar Africa devine din ce în ce mai atractivă pentru investiții, așa cum scrie și Financial Times, conform căruia acest continent are potențialul de a deveni a doua Chină a lumii. Totuși, antreprenorii care vor să ia în considerare această piață de desfacere trebuie să fie pregătiți pentru provocările care pot apărea din cauza lipsei de resurse și de infrastructură sau a guvernării problematice din majoritatea țărilor africane.
Pe de altă parte, Africa este un continent al diversității. Astfel, deși țările africane prezintă numeroase aspecte comune, trebuie luate în calcul și diferențele dintre ele. De exemplu, în ciuda sărăciei pregnante, continentul cuprinde țări ce se clasează printre primele 10 din lume în ceea ce privește creșterea economică rapidă, iar state precum Nigeria, Maroc, Africa de Sud sau Egipt se află printre piețele de desfacere preferate de România (și nu numai) în ceea ce privește exporturile. Totodată, diferențe majore se pot înregistra și in interiorul aceleiași țări. Un exemplu sugestiv este Nigeria: creșterea economică a orașului Lagos este printre cele mai rapide din lume, iar numărul de locuitori ai acestui oraș a crescut cu cca. 50% în primul deceniu al secolului 21, însă aproximativ 80% din populația țării încă trăiește cu venituri mai mici de 2$/zi. Concluziile datelor statistice ne demonstrează că, de cele mai multe ori, creșterea economică de care se bucură câteva regiuni, reflectată și în indicatorii macroeconomici, se datorează mai mult exporturilor de materii prime (precum petrolul) decât unei creșteri echilibrate și de durată a economiei și bunăstării populației. Cu toate acestea, experții în domeniu susțin că investițiile în anumite țări africane sunt rentabile, în special dacă este vorba despre o afacere socială.
Termenul de ,,economie socială” nu este folosit frecvent în limbajul comun al contextului african, dar asta nu înseamnă că Africa nu se bucură de entități sociale, ci dimpotrivă, este continentul cu cel mai semnificativ impact al acestui sector. Un număr mare de organizații care urmăresc atât obiective sociale, cât și economice, își desfășoară activitatea pe teritoriul fiecărei țări africane, iar răspândirea acestor organizații caracteristice economiei sociale nu este un fenomen nou pentru Africa. Se pare că practici tradiționale precum ,,ubuntu” sau ,,umoja”, menite să adreseze diferite probleme sociale, există de foarte mult timp în comunitățile africane. Diferite forme tradiționale de cooperare au supraviețuit impactului pe care l-a avut colonialismul, existând de câteva secole. Dintre ele, putem aminti practici precum Nnoboa (în Ghana) sau Harambee (în Kenya); acestea au pregătit comunitățile pentru entitățile moderne de economie socială care în scurt timp le-au înlocuit pe cele tradiționale. Luând în considerare aceste aspecte, aplicarea conceptului de ,,economie socială” pentru Africa devine problematică, întrucât apare riscul de a omite bogăția de tradiții relevante pentru acest sector, ce funcționează ca organizații informale menite să sprijine ajutorul reciproc la nivelul comunităților. Pe scurt, am putea spune că economia socială africană este o grupare de tradiții și organizații non-profit, formale și informale, care își desfășoară activitatea la nivel local. Clasificarea acestor entități se împarte în organizații neguvernamentale (ONG-uri), care acționează în sfera ajutorului și sunt conduse și finantate din exterior, și organizațiile bazate pe comunitate, care pot fi finanțate fie din surse externe, fie din propriile resurse, și la rândul lor se împart în formale și informale.
Toate aceste organizații sunt fondate pe baza intereselor oamenilor și oferă servicii pentru satisfacerea nevoilor acestora. Totodată, acestea reușesc adesea să creeze parteneriate și contribuie la creșterea ocupării forței de muncă. În Etiopia, aproximativ 82.000 de persoane au fost angajate de organizații cooperatiste în anul 2007, în timp ce în Maroc, cele 150 de cooperative din sectorul petrolului au angajat, în anul 2009, peste 7.000 de femei.
Din păcate, în ciuda acestor avantaje, antreprenoriatul social este în strânsă legătură cu mediul în care acționează, iar în contextul african, organizațiile economiei sociale se confruntă adesea cu obstacole severe care împiedică dezvoltarea lor. Aceste obstacole sunt generate de cadre juridice inadecvate și ineficiente, de dependența excesivă de donatorii externi, și de guvernarea slabă, limitând potențialul cooperativelor și al sistemelor tradiționale africane de ajutor reciproc de a reduce sărăcia prin dezvoltarea economiei.
În concluzie, percepția în sine a antreprenoriatului social este cu siguranță importantă, însă activitatea propriu-zisă în teren nu trebuie neglijată, iar pentru ca aceste două aspecte să se îmbine cât mai eficient în vederea unor rezultate concrete, este nevoie atât de o guvernare prielnică, cât și de un management implicat. În ceea ce privește continentul african, nevoile sociale sunt numeroase, prezente în fiecare țară în parte, iar susținerea din partea autorităților este esențială pentru ca societatea să aibă de câștigat cu adevărat pe plan social și economic.