10 moduri prin care adaugi valoare socială produsului sau serviciilor tale

10 moduri 10 moduri

Cum, o misiune socială poate fi asumată și de o firmă care nu este neapărat întreprindere socială? Având în vedere creșterea domeniului sustenabilității și a nivelului de conștientizare că noi, oamneii, trebuie să luăm măsuri până nu este prea târziu, atunci acum este momentul pentru orice manager să încorporeze valoarea socială în propria firmă! Valoarea socială este dată de proiecte caritabile, de voluntariat, de inițiativele pentru sustenabilitate. Poate că în multe companii se îmtâmplă deja, fără a fi catalogata însă. Dar pentru managerii prea ocupați ca să mai aloce și acestui domeniu timp există soluții la îndemâna oricui, pe care le listăm mai jos.

  1. Începeți prin a alege o organizație de caritate căreia să alocați pe viitor resurse de orice tip (financiare, umane etc). Pentru a crește implicarea angajaților față de acest proiect, ați putea chiar să îi încurajați pe ei să aleagă asociația sau fundația respectivă. După ce ați ales-o, asigurați-vă că nu veți întâmpina probleme cauzate de documentație, motiv pentru care le puteți solicita acte prin care să demonstreze scopul caritabil.
  2. Dezvoltați propunerile angajaților de a desfășura activivăți caritabile. Organizați participarea la un semi-maraton sau la un tur de ciclism, dacă aveți angajați care se încumetă și au condiția fizică necesară. Sau veniți cu ideea unui târg. Dați liber la propuneri sau sugestii din partea angajaților, dacă veți implementa o idee venită din partea lor, atunci gradul de implicare va fi cu mult mai mare.
  3. Încorporați ideea de valoare socială si în parteneriatele cu alte companii. Insistați ca și partenerii voștri să acorde importanță acestei valori, existând deja un trend în colaborările doar care îndeplinesc acest criteriu de compatibilitate.
  4. Nu uitați că exemplul vine de sus. Atâta timp cât echipa de management va fi un exemplu în ceea ce privește activitățile de caritate, de voluntariat sau de CSR, atunci și angajații vor fi activi în această direcție.
  5. Adoptați un cadru normativ pentru programele de acest tip. Întocmiți o procedură, un mod de lucru, o echipă dedicată, cu obiective reale, cu planificare anuală și lucrați toți pentru a le atinge. Anunțați fiecare obiectiv îndeplinit, sărbătoriți-l și faceți din fiecare astfel de scop atins un pretext de a vă bucura la birou. Cuantificați pe limbajul tuturor. Angajații se vor bucura mai mult să stie că au asigurat masa pe tot anul pentru 120 de pisici fără cămin decât să știe suma exactă strânsă de companie pentru acest scop.
  6. Alinierea la Obiectivele de Dezvoltare Durabilă (ODD) și la normativele stabilie de Uniunea Euopeană în acest domeniu. Tot în secțiunea noastră de pe site veți găsi articole dedicate programului Pregătăți pentru 55 sau sistemului de garanție pe care România se pregătește să îl implementeze. Internetul vă poate pune la dispoziție informațiile de care aveți nevoie pentru a vă familiariza cu politicile internaționale de a deveni mai verzi, mai buni, mai puțin săraci. Cele mai mai amenințări cu care omenirea se confruntă în acest moment sunt: sărăcia, inegalitatea, problemele de climă, degradarea mediului, pacea și justiția.
  7. Creați o competiție constructivă între angajați atunci când vine vorba de implicarea în acțiunile sociale. Faceți clasamente, oferiți mici premii care să ii stimuleze și care să îi facă mândri că au avut cel mai mare aport într-o anumite activitate.
  8. Nu uitați că este un proces de lungă durată! Să nu vă așteptați la rezultate peste noapte, este greu să pui pe picioare un sistem social, care să aducă valoare comunității sau întregii omeniri. Ca să rămâi motivat, ar fi bine să începi cu obiective mici, pe care să le îndeplinești rapid cu echipa, astfel încât să stabiliți noi și noi obiective, din ce în ce mai mari. Nu implementați din start un proiect mare de reciclare, ci începe cu o zi fără plastic la birou, apoi implementează coșurile de reciclare selectivă. Nu te implica direct în scăderea noxelor, ci încurajează angajații să pedaleze până la birou sau să meargă pe jos cât mai mult.
  9. Aliniați treptat noile valori sociale cu valorile companiei, cu misiunea și viziunea. Sunt lucruri care vor conta pentru public, iar afișarea acestora în mediul online va ajuta afacerea.
  10. Ultima, însă nu cea mai puțin importantă: lucrați cu întreprinderi sociale. Cu afaceri de bine, care au nevoie de sprijinul tuturor pentru a face un bine comunității în care se străduiesc să activeze. Ele cu siguranță au obiective sociale pe care sunt nevoite să le îndeplinească, astfel încât, prin parteneriatul cu ele, veți contribui, într-o anumită măsură, la realizarea acestora.

Dacă valoarea socială încorporată în activitatea unei firme părea poate un subiect care dădea bătăi de cap înainte de lecturare acestui articol, sperăm că acum lucrurile sunt puțin mai clare și că managerii de orice tip sunt gata să îmbrățișeze noi proiecte prin care să aducă astfel de valoare comunității din care fac parte!