Noi surse de finanțare nerambursabilă pentru proiectele de investiții în infrastructura energetică

surse de finanțare nerambursabilă surse de finanțare nerambursabilă

Fondul de Modernizare are vești bune pentru cei care ți-au propus să dezvolte proiecte de investiţii în infrastructura energetică, căci bugetul alocat pentru anul 2022 este de 100 de milioane de euro, conform declarației recente făcute de ministrul Energiei, Virgil Popescu.

„Investim în dezvoltarea extinderii şi modernizării reţelei de distribuţie a energiei electrice. Prin Fondul pentru Modernizare avem finanţare nerambursabilă pentru proiecte de investiţii în infrastructura energetică. Prin aceste investiţii vizăm îndeplinirea următoarelor obiective: km de reţea distribuţie energie electrică nouă sau modernizată: 4.000 km; creşterea securităţii furnizării energiei prin reducerea numărului de întreruperi; crearea infrastructurii necesare pentru dezvoltarea unor activităţi economice noi, precum şi dezvoltarea infrastructurii energetice naţionale la standarde europene aplicabile în domeniu”, declară, pe Facebook, Virgil Popescu.

Conform acestei măsuri, se vor putea finanța proiecte de investiţii care presupun:

  • Implementarea unor măsuri de eficiență energetică și de reducere a consumurilor energetice la clădiri, prin activități de îmbunătățire a sistemului de anvelopare a clădirii, intervenții la sistemele de utilități ale clădirilor, achiziții de echipamente necesare pentru producerea de energie.
  • Investiții în echipamente specifice necesare pentru obținerea de energie din surse regenerabile, inclusiv în capacități de producție de energie din surse regenerabile.
  • Lucrări de modernizaresau reabilitare cu utilizarea de surse regenerabile de energie.
  • Investiții pentru reducerea consumului de energie și a emisiilor de gaze cu efect de seră prin sisteme moderne.

Vor primi granturile firmele care respect toate condițiile de eligibilitate a firmelor, dintre care enumerăm:

  • au înregistrat profit operațional din activitatea curentă, respectiv din activitatea de exploatare în unul din anii 2019, 2020 respectiv 2021;
  • au fost înființate până la data de 31.12.2021;
  • au avut minimum 1 angajat in anul 2021;
  • desfășoară activitatea de producție/prestări servicii către populație cu excepția investițiilor imobiliare, consultanței, asistenței tehnice precum și altor categorii de servicii de natură similară stabilite prin ghidul solicitantul de autoritatea de management a Programului Operațional Infrastructură Mare.
  • se angajează să asigure sustenabilitatea proiectului, respectiv să asigure desfășurarea activității operaționale/curente și să mențină parametrii energetici specifici la care s-a angajat pentru o perioadă de minimum 3 ani după expirarea duratei de implementare a proiectului;
  • dispun de cofinanțare proprie a proiectului stabilită în conformitate cu prevederile legale privind ajutorul de stat;
  • nu au mai beneficiat de sprijin financiar din fonduri publice, inclusiv fonduri UE, în ultimii 5 ani pentru aceleași activități

Din bugetul total alocat, firmele din România vor putea primi granturi cuprinde între 50.000 și 500.00 euro pentru fiecare proiect, acoperind 80% din cheltuielile eligibile.